TURNEUL NAȚIONAL al organistului EDUARD ANTAL în cadrul proiectului ”ORGILE ROMÂNIEI”, ediția a V-a

Turneul Orgile României ajunge pe 26 octombrie la Chișinău cu un concert extraordinar susţinut de organistul Eduard Antal la Sala cu Orgă.

​INTRARE LIBERĂ

Programul concertului conţine lucrări de Johann Sebastian BachJoseph RheinbergerDurufléJean LanglaisJan JancaCharles Tournemiresau Sergei Rachmaninov, dar şi un inedit aranjament după Freddie Mercury - Queen – Bohemian Rhapsody.

Ediția cu numărul cinci a Turneului Național Orgile României a însemnat pentru mine o nouă șansă de a descoperi oameni, instrumente, locuri și, poate cel mai important, această ediție a presupus autocunoașterea și depășirea limitelor proprii. Acest maraton muzical mă formează uman, intelectual și spiritual deoarece fiecare concert reprezintă o experiență nouă, tot procesul presupune un studiu în laboratorul propriu și mă bucur că la final eforturile îmi sunt răsplătite prin dobândirea unei bogății pe care țin să o împărtășesc cu publicul. Sunt extrem de recunoscător pentru continuarea acestei inițiative, mă încântă popularitatea pe care o dobândește orga în general prin aceste concerte, iar entuziasmul și bucuria publicului mă revigorează și mă inspiră pentru noi repertorii, spune organistul Eduard Antal.

Repertoriul concertului de la Sala cu orgă din Chișinău are trei caracteristici principale: în primul rând poartă amprenta contrastului, vechi/nou, cunoscut/necunoscut; în al doilea rând germinează o perspectivă sacră a muzicii de orgă prin piesele din mijlocul programului; iar în al treilea rând explorează și exploatează capacitățile tehnico-expresive ale instrumentelor prin cele două piese atipice unui repertoriu de orgă, lucrările semnate de Rahmaninov și Queen, coagulantul perspectivelor fiind orgile surori construite de firma cehă Rieger-Kloss. Ideile care pot fi desprinse din acest periplu muzical fac referire la nevoia de pace, la acceptarea diversității și la răspândirea bucuriei muzicii, declară Eduard Antal înaintea concertului.

Program:

1. Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Toccata și fuga în re minor BWV 565
2. Joseph Rheinberger (1839-1901) – Sonata nr. 20 în fa major, op. 196
3. Maurice Duruflé (1902-1986) – Méditation pour orgue, opus posthume
4. Charles Tournemire (1844-1937) – Choral Alleluiatique din L’Orgue Mystique, op. 57, nr. 44
5. Jan Janca (1933-1981) – Hilf Herr, meines Lebens
6. Jean Langlais (1907-1991) – Te Deum din Trois Paraphrases Gregoriennes op. 5
7. Sergei Rachmaninoff (1873-1943) – Vocalise, aranjament de Richard McVeigh
8. Freddie Mercury - Queen – Bohemian Rhapsody (1975)

 

See also other future events

RECITAL DE ORGĂ - ANNA STREZEVA

RECITAL DE ORGĂ - ANNA STREZEVA

Sala cu Orgă prezintă ultimul recital de orgă al acestei stagiuni — un eveniment ce o va avea în prim-plan pe Anna Strezeva, solista Sălii cu Orgă și unica organistă concertistă din Republica Moldova.

01.08Saturday / 18:00
CARMINA BURANA - Carl Orff

CARMINA BURANA - Carl Orff

CORUL NAȚIONAL DE CAMERĂ condus de ILONA STEPAN soliști vocali: MARIANA BULICANU, soprano; VIKTAR NAVITSKII, tenor; ALEXEY LAVROV, bariton 

08.08Saturday / 19:00
ARMONII LA CETATE

ARMONII LA CETATE

În cadrul programului ACCES LA CULTURĂ

27.08Thursday / 18:00